Marius CHIRA

2012-01-22T03:23:00.001-08:00

"Ultimul canibal"

2012-01-04T03:38:00.000-08:00

Am vazut de curand un interviu luat de Groparu (http://groparu.ro/sexul-la-canibali/). Intervievata, Hanna Bota clujeanca de-a noastra, licentiata in teologie, filosofie, master in etnologie, si doctoranda in antropologie, ne vorbeste despre perioada petrecuta in Vanuatu (asta e exact partea aia de glob care la noi sta catre perete) printre bastinasi; bastinasi care au renuntat cam de o generatie la canibalism.

Mi-a placut asa de mult persoana si ceea ce a facut incat am fugit rapid la librarie si am cumparat cartea, pe care v-o recomand si voua:

Lectura placuta !

Wild Carpathia

2011-11-15T00:56:00.001-08:00

Wild Carpathia, un superb documentar despre Transilvania!

Castelul Corvinilor, Cetatea Devei, Sarmisegetusa Regia

2011-10-19T01:06:00.000-07:00

N-am mai iesit de ceva vreme si am hotarat ca e cazu sa mai vedem ceva. De data asta colegi de drum ne-au fost Alina si Dan, si ca sa fiu exact propunerea de a merge undeva a venit din partea lor, astfel ca am ales impreuna destinatia : Castelul Huniazilor, Cetatea Devei si daca mai ramane timp Sarmisegetusa Regia.

Am pornit putin dupa ora 8 dimineata pe traseul Cluj-Alba-Sebes-Simeria-Hunedoara. Am ajuns putin dupa ora 11 in Hunedoara.

Intrarea la castel este 10 ron de adult si 5 ron de copil, mai exista taxa foto si taxa video pe care le-am ignorat desigur; nu consider ca am un aparat foto profesional, nu fac bani si poze, asa ca ignor cu dispret anunturile astea (singura data cand am platit a fost la Pestera Ursilor).

Daca vreti ghid, il aveti la dispozitie pentru o taxa de 30 ron. Noi am luat si ghid , deci pentru 2 adulti si un copil am platit 40 ron. Merita fara indoiala sa luati ghid, altfel te plimbi aiurea si belesti ochii la ce vezi dar nu ai povestea, istoria sau legenda din spate.M-am lamurit de asta cand am fost la Castelul Bran. Am admirat asa vizual exteriorul si interiorul dar nu am ramas cu mai nimic mai mult decat stiam asa in general.

Castelul este in renovare si dupa cum arata acum portiunile renovate, la final o sa arate extraordinar. Din pacate, dupa cum ne spunea ghidul, nu sunt fonduri pentru a restaura si renova si consolida in totalitate si se restaureaza pe bucati, cand se termina banii se opresc si renovarile.

Intrarea principala in castel (nu cea originala); se vad si portiunile restaurate:

Imagine din curtea interioara:

Turnul Buzduganului cu cavalerul in armura; cavalerul a fost adaugat abia prin secolul XIX:

La baza turnului se afla "Groapa Leilor" care de fapt era cu ursi , unde erau aruncati condamnatii la moarte

In incinta Castelului Huniazilor exista o curte interioara in care se afla o fantana datand din secolul al XV-lea. Exista o legenda care spune ca fantana a fost sapata de trei prizonieri turci a lui Ioan de Hunedoara. Acestora li s-a promis ca isi vor recapata libertatea cand vor termina fantana. Dupa 15 ani de munca au reusit sa gaseasca apa. Se spune ca au fost omorati de urmasul lui Ioan de Hunedoara care nu mai respecta promisiunea data de predecesorul sau.
Conform legendei inscriptia de pe peretele fantanii ar spune „Apa ai dar suflet n-ai".
Traducerea corecta este: "Eu Hasan, am pus aceasta inscriptie in vremea cand am fost rob la ghiauri, in cetatea de langa biserica".

Sala Cavalerilor, A fost terminata in 1452 si a fost folosita ca sala de mese in cazul ocaziilor festive.

Capela: Constructia datand din secolul al XV-lea este considerata una din partile reprezentative pentru acea perioada. Din punct de vedere al stilului in care a fost construita se observa atat influente ale stilului romanic (forma poligonala) cat si a modei gotice tarzii.

La inceputul secoloului al XVII-lea s-au facut modificari asupra arhitecturii originale ale capelei. Fragmente de picturi din Evul Mediu mai pot fi vazute in zona altarului, restul fiind grav deteriorate.

Vitraliu din capela: Iancu de Hunedoara

Curtea interioara

Sala Dietei, in stil gotic tarziu, era un spatiu folosit cu ocazia diverselor ceremonii. A fost construita la mijlocul secolului al XV-lea. In secolul al XVII-lea a fost realizata o fresca laica. Sala a fost restaurata de-a lungul a 12 ani, incepand cu 1956.

Cand am ajuns noi se faceau repetitii pentru un concert din cadrul unui festival ce se desfasura in weekend. N-am fost niciodata sa aud muzica clasica LIVE si mi-am dat seama cat de diferit e fata de TV. De fapt modul in care este perceputa muzica clasica la TV cred ca te indeparteaza de salile de concert. Live e cu totul si cutotul altceva

Sala trofeelor de vanatoare:
Pe jos este uriasa tapiserie la care au muncit din greu si pe gratis tesatoarele de la cooperativa „Drum Nou“ din Hunedoara. Tapiseria este o imagine de ansamblu a castelului si urma sa-i fie facuta cadou lui Nicolae Ceausescu, dupa ultimul congres al partidului. Numai ca, dupa ultimul congres, incheiat in triumf, a urmat ceea ce se stie si tapiseria a ramas acolo unde poate fi vazuta si azi.

Turnul Tobosarilor

Intrarea in temnita; singura usa originala care s-a mai pastrat (in urma incendiilor, de-a lungul vremii nu au rezistat prea multe)

Ne-a placut la castel si sunt convins ca in mare masura se datoreaza faptului ca am luat ghid; recomand inca o data chestia asta, chiar daca mai trebuie sa scoateti niste bani in plus (daca sunteti grup se distribuie cheltuiala :) .
Ne imbarcam in masina si pornim catre Deva sa vedem cetatea. Pe drum ne oprim la o benzinarie sa luam un sandwich si o cafea.
La cetate luam bilete la funicular: 10 ron de adult, 5 ron de copil dar merita pentru panorama, daca sunteti pe faza si prindeti loc la geamul dinspre oras e si mai bine :). Diferenta de nivel 160m, cursa dureaza 2.5 min

De sus panorama e etraordinara:

Si cetatea de la Deva e in proces de consolidare.

De la Deva plecam spre Orastie , tinta: Sarmisegetusa Regia

Alina si Delia, poze cu REN-u :). Am mers pe drum forestier vreo ...15Km (?)

Iar ultimul km l-am facut pe jos sa ne dezmortim. Aici erau deja urme de zapada

Aici din pacate nu am mai beneficiat de explicatiile unui ghid, si s-a vazut asta, cam toata lumea a fost cam dezamagita. De fapt nici nu stiu daca ai de unde tocmi un ghid aici. Eu mai fusesem in vara pe aici si era un localnic aici care mai facea un ciubuc facand pe ghidul, dar era foarte bine documentat si stia foarte multe despre asezarea dacica.

Sanctuarele de andezit:

Discul solar:

Sanctuarul mare de calcar

Drum pavat de acum 2000 ani:

Sarmisegetusa Regia merita vazuta, e pacat sa nu ajungeti macar o data aici. Merita sa cautati si sa gasiti cumva un ghid, care sa va explice, sau in cel mai rau caz merita sa va documentati foarte bine, chiar si de pe net; se gasesc o multime de surse despre Regia, insemnari, legende, presupuneri, comparatii si analogii cu alte civilizatii si locuri (Maya, Stonhendge),mai mult sau mai putin credibile dar interesante daca le coroborati cu impactul vizual.

Pe langa satisfactia ca am vazut trei obiective istorice importante si ca ne-am bucurat de o excursie relaxanta de o zi superba de toamna, am ramas din nou si cu un sentiment de ciuda ca nu stim sa ne promovam obiectivele turistice. Ce pacat ca Sarmisegetusa e un loc abandonat de ...nu stiu cine, autoritati sau naiba stie cine ar trebui sa se ocupe. Judetul Hunedoara ar putea foarte bine sa se finanteze in mare masura din turism, dar s-a preferat sa se faca un Aqua Park (nu-i rau nici ala dar ar fi bun asa in completare la ceea ce deja exista) in loc de o strategie fiabila pentru promovarea turismului. Exact acelasi sentiment l-am avut despre judetul Vilcea ( am fost pe aici, aici, si aici si asta doar in 3 zile si cate mai aveam de vazut) si incep sa cred ca exista un potential formidabil , nu inteleg de ce nu se vede asta.

Apropo, mi-am mai amintit ceva ce ne spunea ghidul la castelul huniazilor. Nu stiu cati ati auzit de Furnalul din Govăjdia. A fost primul furnal cu flux continuu din Europa si al doilea din lume. Aici s-au produs primele componente de fonta si otel pentru Turnul Eiffel din Paris. Mai multe detalii interesante despre furnalul de la Govajdia gasiti aici. Si n-am auzit niciodata de el. :)

MarosBike Maraton sau cea mai grea chestie pe care am facut-o in viata mea

2011-09-28T01:17:00.000-07:00

M-am bagat si eu anu asta la MarosBike Maraton (detalii aici sau pe facebook), la sectiunea Race : 47 Km , off-road in M-tii Gilaului impreuna cu Liviu, Deac, Escu, Flavius si Beea (pe ultimii 3 ii stiti din postarile mai vechi de pe Transalpina de anu trecut ). A fost prima competitie la care am participat si a fost de departe cel mai greu lucru pe care l-am facut in viata mea.

Traseul (cel albastru):

Prima urcare , 13 Km pana la primul punct de alimentare a fost fara probleme dar urmatoarele urcari au fost pentru mine extrem de grele; ca urmare le-am facut impingand bicicleta, ca de altfel majoritatea care erau pe langa mine.

La fel de grele si coborarile, n-am crezut nicicodata ca te poti obosi pe coborare; cu aprox 1 Km inainte de sosire pe coborarea abrupta a trebuit chiar sa ma opresc din cauza unor crampe musculare ....la maini !!.

Am terminat cursa in 5 ore si 4 minute, mai mult decat dublu primului sosit dar am avut satisfactia ca n-am fost chiar printre ultimii ultimii, desi n-am fost in prima jumate; am terminat pe locul 99 din 124 la categoria mea de varsta si pe 261 din 330 la overall.

Mi s-a parut foarte greu dar cu putin antrenament si cu o bicla mai buna sunt convins ca as imbunatati serios timpul.

Organizarea foarte buna, punctele de alimentare (3 la numar) au fost foarte bine "dotate" nu "s-a terminat" nimic, aveai apa, energizant, ciocolata, glucoza, fructe, prajiturele. Pe traseu fotografi, cateva motociclete enduro care dadeau ture pentru a fi aproape de posibile incidente (astea era destul de enervante , ridicau nori de praf si nisip). La final bon de masa, paste cu branza. Atmosfera faina, de competitie, fotografi, si ceva reporteri pe-acolo, lume multa (peste 400 concurenti) si sustinatori.

Mi-a placut foarte mult, si adrenalina pe care ti-o da atmosfera de competitie, nu se compara cu nimic. Degeaba faci traseul inafara competitiei, nu e acelasi lucru, aici tragi sa il depasesti pe cel din fata, sa nu te ajunga cel din spate si sa scoti un timp bun, fiecare secunda te propulseaza mai in fata si poate conta la final. Pentru mine a fost o chestie gen "pushing to the limits" si mi-a placut tare :).

Astept cu nerabdare urmatorul

Tura cu bicicleta: Cluj - Faget - Cheile Turzii

2011-08-31T01:48:00.000-07:00

Traseul ales de pe www.opencyclemap.org; ne-am ratacit de nenumarate ori dar pana la urma am reusit; intoarcerea am facut-o pe drumul judetean paralel cu autostrada, pe la Ciurila

|Click play :)

PADIS- Cetatile Ponorului, Cheile Galbenei, Focul Viu

2011-08-19T06:32:00.000-07:00

Mare noroc mare cu Cristina, Stefi si Serban care intorsi de la mare fac marea propunere: PADIS. Clar ca nu mai stau mult pe ganduri si o tzasnesc de la Calimanesti (Delia si Cristi au ramas in tabara) spre Cluj vineri dupa-masa; seara deja aruncam in sus haine si infundam in rucsac ceva conserve. Din Calimanesti imi facusem rost de la Vlad de un cort mai mic (de fapt nu e chiar asa mic 3+ persoane, dar fata de al meu de 5+ si cu veranda, e perfect).

Sambata dimineata bineinteles ca nu-mi suna ceasu (era pus de luni pana vineri) si ma suna Stefi la 8 si 5 cand trebuia sa fiu deja la el. Impachetez ca un apucat (evident ca am uitat juma de mancare prin frigider) si la 8 si 20 sunt in masina la ei si ii dam bice spre Padis.

Drumu ne-a luat cam 4 ore, din Cluj pana ce am pus corturile. In padis era ca-n centru, zeci si zeci de corturi, fiind si sarbatoare legala luni , au dat navala in Padis.

Asadar mai putina vorbaraie, dupa ce instalam corturile alegem primul traseu: Cetatile Ponorului. Alaturi de Cheile Somesului Cald (puteti citi despre aceasta tura aici), Circuitul Cetatile Ponorului si Circuitul Cheile Galbenei sunt cele mai spectaculoase trasee.

Noi am pornit circuitul pe la balcoane si abia apoi am coborat la pestera.

Sunt 4 puncte de belvedere (la un mom dat erau amenajate din trunchiuri de copac niste balcoane , dar cu timpul s-au distrus). Perspectiva este fabuloasa, abrupturile de peste 200m iti taie rasuflarea.

Trecem de balcoane si dupa o portiune prin padure coboram pe un jgheab plin de pietris si bolovanis.

De aici, pe traseu pana la derivatia care duce catre pestera Cetatile Ponorului . Coboram prin padure si dupa cateva minute ni se arata impresionantul portal al pesterii de 75 m intr-un abrupt de 100m.

Ultima portiune a coborarii spre pestera o facem tinandu-ne de cabluri si lanturi:

Ca sa va dati seama cam care e ordinul de marime, incercati sa ma gasiti in poza de mai jos :)

Cobor doar eu la gura pesterii, imi iau frontala si intru in pestera cu oarecare retinere vis-a-vis de cat de stabil sunt cu bocancii pe pietrele ude, dar am o surpriza placuta, nu alunec aproape de loc, prind incredere si sar de pe un bolovan pe altul. Debitul raului subteran e destul de mare si trebuie sa-mi aleg cu grija urmatorul bolovan pe care sar. E frig si incep sa am emotii pentru frontala care nu e nici waterproof nici macar waterresistance ci e un jaf luat de la un magazin de pescuit, dar macar lumineaza super. Imi promit ca urmatoarea "scula" pe care mi-o cumpar sa fie o frontala waterproof PETZL.

Ajung la un moment dat la o fereastra in tavanul pesterii pe unde intra lumina si peste inca ceva timp ajung la o iesire abrupta din pestera in una din dolinele strajuite de pereti de peste 200 m. Nu am chef sa urc abruptul prin de grohotis si ma intorc, Stefi cu Cristina si Serban ma asteptau afara. Daca studiam putin harta as fi vazut ca puteam sa ajung pe o poteca aproape de intrarea in pestera. Asadar ma intorc tot prin pestera si strang din buci sa nu cumva sa-mi cedeze frontala. Ajung cu bine si ma bucur de caldura de afara.

La iesire am avut de urcat o portiune mice ce e drept dar aproape verticala tinandu-ma de un cablu, si asta ma solicitat nitel, obosit fiind si de parcursul prin pestera

La urcare din nou ajutati de lanturi si cabluri:

Dupa ce urcam din nou prin padure pana la traseul principal nu mai avem mult si ajungem in drumu forestier ce ne duce inapoi la corturi. Greu de tot a fost cu lemnele de foc; pe o raza de cateva sute de metri nu gaseai nici picur de lemn uscat, asa ca abia abia am strans ceva pentru un foculet de seara.

Stefi, ca un adevarat tapinar cu tigara in coltul gurii:

Noaptea mi-a fost frig. Ma bucur ca am luat totusi o caciula de-a lui Cristi, de fapt un windstopper pe care l-am luat de la Nootka anul trecut, dar care face toti banii.

A doua zi facem consiliu de razboi si alegem destinatia: Cheile Galbenei. Unii zic ca ar fi cel mai greu dar si cel mai frumos traseu din Padis. Pe harta ce o am eu scrie ca Circuitul Cheilor Somesului Cald ar fi cel mai spectaculos. Eu pot sa va spun ca a fost cel mai beton traseu pe care am fost pana acum (bine, nu sunt eu cu f mare experienta, deci e subiectiva treaba).

Pornim asadar pe traseu si avem de urcat o perioada buna prin padure.

Unul din, deja conscratele close-up-uri ale lui Stefi:

Si "Making of" : :)

Dupa portiunea de urcare ajungem la Avenul Bortig:

Este un aven spectaculos, cu o intrare având un diametru de 35 m. La baza puţului de intrare (de -38 m), se ajunge pe un mare bloc de gheaţă evidenţiat pe o diferenţă de nivel de 16 m

De aici, urmeaza o portiune de coborare si pe parcurs nu prea ne lamurim cum e mai bine , la urcare unde ni se taie suflu si ne sunt solicitati muschii sau la coborare unde ne sunt solicitate la maximum incheieturile. De fapt ne-am pus de acord: cel mai bine e pe loc drept. :)

Ajungem in scurt timp si la intrare pe circuitul propriu -zis si avem de ales intre a cobori la izbuc sau a merge pe partea de sus pe la balcoane.
Alegem sa coboram la izbuc si in 15 minute vedem de unde izvoraste Paraul Galbena. Izbucul Galbenei este un ochi de apă liniştit de 6-8 m diametru, cuibărit la piciorul unui perete de stâncă. Am zice că este un lac, dacă nu s-ar prăvăli din el o cascadă cu debit mare.Apa este verzui-albastruie si are o tenta laptoasa:

Trecem pe partea cealalta si avem prima portiune de lanturi, mai mult pentru siguranta:

Paraul are debit destul de mare si formeaza un peisaj salbatic, cu multe caderi de apa si caldari din care apa se prevale in alte bulboane.

Ajungem la o portiune mai dificila in care trebuie sa coborim ajutandu-ne de lanturi. Acuma vad pe harta ca este chiarmarcata: trecere dificila.

Trecem cu bine si peste portiunea asta si ajungem la o gura de pestera unde apele sunt inghitite in subteran. Ma cobor evident la pestera si am chiar un incident minor, alunec pe un bolovan urias acoperit cu muschi umed si era sa ma duc dracu' , dar ma redresez rapid si cobor pe langa. Am vazut astfel ca puteam sa cad vreo 3-4 m.

Ies din nou la lumina , mergem mai departe si ajungem la o alta intrare intr-o pestera unde intalnim paraul inghitit mai sus. Niste turisti ne spun ca putem merge fara probleme prin pestera dar s-a dovedit ca nu a fost chiar asa simplu, era destul de alunecos si aveai nevoie totusi de frontala chiar daca in departare se vedea iesirea.

Iesim in partea cealalta , aproape de locul prin care parauliese si el la suprafata din nou si formeaza cascada Evantai:

De aici ne asteapta din nou o portiune de lanturi si cabluri fixate pe peretii verticali ai cheilor:

Cheile se indulcesc putin si am crezut ca am scapat de cabluri si lanturi suspendate dar ne-am inselat :). Ajungem in curand la un horn pe care il "urcam" tot ajutati de cablu dupa care urmeaza o coborare la fel de abrupta tot pe cablu

De aici in sfarsit , ultima portiune mai dificila in care trecem tinandu-ne cu mainile de un cablu tintuit mai sus si cu picioarele pe lanturi, pentru a trece de o stanca:

De aici am iesit din Cheile Galbenei si nu urcam in circuit la balcoane ci ne continuam drumu pe punct galben sa ajungem la Focul Viu. Urcam in Poiana Florilor mancam niste conserve el fugitivo si ii dam bataie spre pestera. Un indicator ne informeaza ca avem 1,5 ore pana la FoculViu si 3 ore pana la cabana Padis. Ne ingrijoram putin, gandindu-ne ca poate nu ajungem.

Urmatoarea portiune pana la Focul Viu a fost una grea, am urcat intruna fara sa vedem nimic spectaculos.

Ajungem intr-un final apoteotic (sic) la Focul Viu, si cred ca mai tare ne-am bucurat stiind ca de aici nu mai avem decat de coborat decat ca am ajuns la obiectiv. De ceva vreme la intrarea in pestera a fost construit un balcon din lemn si este o tablita care interzice intrarea pana la ghetar.

Peştera Focul Viu ca mărime, ocupă locul trei în rândul gheţarelor subterane din ţară (25.000 mc). Este o peşteră micuţă, alcătuită din două săli.

O pun pe Cristina sa-mi faca niste poze si desi dardaia de frig imi face hatarul :)

De aici nu mai avem mult si avem doar de coborit. Ajungem la un punct unde traseul se intersecteaza cu inca doua trasee ce duc la Pietrele Galbenei si Groapa...., na, am uitat cum ii mai zice, dar e cam tarziu si suntem prea franti sa mai deviem.

Pe Valea Oltului III : Valea Latoritei

2011-08-17T04:27:00.000-07:00

Valea Latoritei a ramas o tinta ratata anul trecut la tura pe Transalpina cand timpul nu ne-a mai ajuns sa intram si pe Latorita. Acum am ocazia sa dau o tura si singurul regret e ca sunt singur.

Am pornit din Calimanesti inpoi spre Brezoi unde am facut stanga si prima oprire am facut-o la barajul Bradisor.

Dupa baraj, Lacul Bradisor si Lacul Malaia

De aici urmatorul punct intermediar, Ciunget. Probabil stiti de la geogra' de salba de hidrocentrale de pe Lotru. Despre Ciunget probabil ca putini stiti sau ati auzit (cel putin eu nu stiam absolut nimic). Aici se afla o hidrocentrala subterana la aproximativ 130m sub pamant. Este proiectată pentru a intra în funcțiune în situațiile de criză ale țării, când nevoia de electricitate este mare. Se aprozionează din lacul de acumulare Vidra din localitatea omonimă.Centrala a fost pentru prima dată pusă în funcțiune în 1972 și are o putere instalată de 510 MW (un reactor de la Cernavodă are o putere de circa 600 MW), fiind echipată cu trei hidroagregate cu turbine de tip Pelton a câte 170 MW fiecare.(Wikipedia)
Am intrebat la poarta si mi s-a spus ca se poate vizita cu aprobarea directorului Hidroelectrica Valcea; deci daca ajungeti in zona merita 100%, fiind modernizata si repusa in functiune in februarie 2011. În anul 2009, hidrocentrala Lotru-Ciunget a fost oprită complet în vederea retehnologizării. Până la acel moment, a produs peste 26 milioane MW, cumulând peste jumătate de milion de ore de funcționare. Centrala a fost repusă în funcțiune în februarie 2011, după un proces de retehnologizare care a presupus investiții de 88 de milioane de euro. Lucrările de retehnologizare, prin care centrala a intrat într-un nou ciclu de viață de 30 ani, s-au concretizat prin modernizarea echipamentelor hidroagregatelor.
Iata o poza cu sala masinilor la cateva sute de metri sub pamant (poza e luata de pe net doar sa va convingeti ca merita efortul de a obtine aprobarea):

Iata ce am citit despre hidrocentralele din zona (sursa Wikipedia):
În anul 1965, echipele de constructori ai Întreprinderii de Construcții Hidroenergetice (ICH), viitoarea Hidroconstrucția, au început lucrările la amenajarea râului Lotru și la realizarea celei ce va fi cea mai mare uzina hidroenergetică de pe râurile interioare ale țării. În decurs de aproape un deceniu, potențialul acestui râu a fost pus în valoare prin realizarea derivatie principale formată din barajul Vidra, a unei rețele de captări și aducțiuni secundare, a 4 baraje în arc (Galbenul, Petrimanu, Jidoaia, Balindru (3 stații de pompare, etc. și în cele din urma a celor trei centrale, Ciunget (510 MW), Mălaia (18 MW), și Brădișor (115 MW).
Construcția hidrocentralei Ciunget a demarat în anul 1966 și a impus realizarea unor volume mari de lucrari în condiții de izolare, altitudine și acces dintre cele mai dificile. Aceste lucrări au permis punerea în funcțiune a primului grup al centralei Ciunget în noiembrie 1972 și a ultimului grup în august 1975.
Lucrările la celelalte două hidrocentrale, Mălaia și Brădișor, au demarat în toamna anului 1973, punerea în funcțiune a hidrocentralei Mălaia s-a făcut în 1978, iar a celei de la Brădișor în anul 1982[1].
În anul 2009, hidrocentrala Lotru-Ciunget a fost oprită complet în vederea retehnologizării[1]. Până la acel moment, a produs peste 26 milioane MW, cumulând peste jumătate de milion de ore de funcționare[1]. Centrala a fost repusă în funcțiune în februarie 2011, după un proces de retehnologizare care a presupus investiții de 88 de milioane de euro[1]. Lucrările de retehnologizare, prin care centrala a intrat într-un nou ciclu de viață de 30 ani, s-au concretizat prin modernizarea echipamentelor hidroagregatelor[1].

Din Ciungetu o iau pe Valea Latoritei pe un drum care fusese candva asfaltat. Zona este salbatica si doar stalpii inalti care transporta cablurile te aduc cu gandul la civilizatie.

Drumul se strica pe masura ce ma indepartez de Ciungetu. Incet-incet ma apuca din nou nervii si ma descurajez din cauza drumului; pe langa asta, nu am intalnit nici tipenie de om pe acolo.
Cam asa arata Valea Latoritei:

Cand ma gandeam sa ma intorc, cand am ajuns la o cascada unde mai erau niste turisti.

M-am lipit de ei (si ei mergeau catre barajul Petrimanu si mai departe pe jos pana la Galbenu).
Barajul Petrimanu:

Panorama Lacul Petrimanu:

La barajul Petrimanu am lasat masinile si am luat-o pe jos vreo 5 Km catre Lacu Galbenu. Pe drum plin de zmeura, am mancat de m-am spart.

Cadere de apa catre Barajul Galbenu:

Cascada intre Petrimanu si Galbenu:

Noii mei tovarasi de drumetie mai fusesera prin zona si ajunsi la baraj,

l-am traversat si am ajuns pe o poteca catre coada lacului, unde ne-am oprit sa mancam cate ceva. Eu ca un fraier evident ca iar n-am mancare si pe deasupra nu-mi gasesc prin rucsac nici batoanele energizante pe care le-am pus de acasa. Am crezut ca nu le-am pus , dar aveam sa le gasesc evident la intoarcere, cand nu mai aveam nevoie de ele. Am primit si eu un strudel cu mere excelent si mai aveam si eu un pachet de biscuiti, asa ca a fost suficient. Din pacate spre rusinea mea nu mai stiu cum ii cheama, si nici date de contact nu am. Poate o sa citeasca ei postarea asta si o sa lase un mesaj.

Zona este extraordinara, si din poze se poate observa de ce a primit denumirea de Lacul Galbenu.

E clar de ce i se spune Lacul Galbenu: :)

Mai sus era si o cascada dar neavand harta nu stiam cat de departe e (aveam sa constat ca nu mai aveam mult sa ajungem la cascada Moara Dracilor). De la lac se poate observa si varful Urdele de pe Transalpina.
Valea Latoritei mi s-a parut de-a dreptul fascinanta, salbatica si foarte propice pentru o tura cu bicicleta; cine stie poate o sa revenim sa dam o tura pe aici, sa vedem hidrocentrala si sa facem o baie calda la Calimanesti :).
In alta ordine de idei m-am bucurat foarte mult ca am intalnit si aici niste oameni extraordinari, la fel ca si cei pe care i-am intalnit catre cheile Cheii, si cred tot mai mult ca cei care iubesc muntele, natura si drumetiile sunt oameni de calitate. Sper sa ne mai intalnim :)

Pe Valea Oltului II: Schitul Pahonie, Muzeul Trovantilor, Cheile Bistritei

2011-08-16T07:26:00.000-07:00

Alta zi, alta destinatie. Vreau sa ajung in cheile Cheii, am citit pe net cum ca ar fi cele mai spectaculoase din tara. Sunt complet descumpanit si descurajat ca nu am gasit nici o harta turistica. Am umblat o jumatate de zi din Calimanesti in Caciulata sa gasesc "punctul de informare turistica" (am vazut un afis pe un stalp cum ca ceva excursii s-ar face incepand de acolo), dar fara succes; intr-un final am aflat ca de fapt sunt in proiect sa se construiasca doua puncte de informare turistica, deci de harta turistica de la un chiosc de ziare, librarie sau altceva, nici vorba. Asadar ma documentez de pe net, iau laptopul cu mine si ii dau bice spre Baile Olanesti.

Ratez cu vreo 2 kilometri devierea spre valea Cheii, dar ma intorc si urmez indicatorul spre Schitul Iezer. Inainte de schit cu vreo 3 kilometri drumul asfaltat se transforma in drum forestier, si ma descurajez profund cand aflu ca am de mers 20 kilometri pe drum forestier pana la intrare in chei. Mi-e mila de masina si la fiecare curba imi zic ca urmatoarea curba e ultima si ma intorc, doar sa vad ce e dupa. Fac astfel o gramada de drum pana la o pancarda care anunta limita parcului Buila-Vanturarita.

Tot aici e intersectie cu un drum forestier care urca vreo 2 kilometri spre Schitul Pahonie. Nu ma pasioneaza neaparat schiturile si manastirile si ma apuca ciuda cand ma gandesc ca am batut atat drum forestier pe degeaba. Ma intalnesc in schimb acolo cu un grup de tineri (4 bucuresteni(2x2) plus un ceh). Intru in vorba cu ei si aflu ca oricum nu e sigur ca as putea face cheile pe firul apei in amonte, eventual pe un traseu pana la cabana Cheia si in functie de debitul apei si indicatiile cabanierului poate la intoarecere sa o iau pe firul apei. Mi-e frica sa fac chestia asta singur, mi-e mila de masina si in plus am uitat sa-mi pun mancare cu mine; nu am decat un baton de ciocolata si apa.

Ma mai scot din starea asta cei 5 care imi spun ca merita urcat pana la schit, ca e frumos; si ei mergeau tot pe acolo, traseul lor catre creste trecea tot pe la schit; ei urmau sa stea vreo 3 nopti in Buila pe la refugii; daca as fi fost echipat, m-as fi milogist sa ma ia cu ei, dar n-a fost cazu din pacate. Asadar plimbare , urcus doi kilometri, si multa mure (cu "r", da?, sa n-avem interpretari :) ).

Schitul este construit sub o stanca chiar langa Izvorul Frumos, care formeaza si o cascada.

Intru, fac cateva poze, si cand ma pregateam sa plec ajung si bucurestenii.

Ioan, unu din ei imi da un pont si-mi spune ca daca ma strecor printre bisericuta si stanca pot ajunge deasupra izvorului. Clar, ne-am bagat, si le-am facut cateva poze cu aparatele lor (aveau niste DSLR-uri mult mai serioase decat bietul mei compact).

Cumpar si pentru ai mei dragi parinti o sticluta cu mir si niste tamaie, ei sunt mai amatori de asa ceva decat profanul de mine :).

Ma despart de bucuresteni si le promit ca le las un mesaj pe site-ul lui Ioan (si am si facut-o) http://ioanstoenica.wordpress.com/. Puteti vedea pozele facute de el, mie mi-au placut.

Inapoi la masina, drum intors pe drumul forestier, intru asa sa nu zica ca am ratat si schitul Iezer si merg spre Ramnicu-Valcea.

Pe drum imi sar in fata trei tanti care fara prea multa vorba intra in masina si ma roaga sa le duc pana la Valcea. Nu prea am de ales, deja erau in masina :).

In Valcea le dabarc, mananc la Mc, pe terasa in fata ceasului:),

si plec spre Costesti (stiti voi, mineri, Miron Cozma, etc) dar nu pentru asta ci in drum spre Cheile Bistritei. Aproape de Costesti intr-o curba Muzeul Trovantilor (trovantii sunt de fapt niste fenomene carstice spectaculoase) . O placuta stinghera te anunta ca ai ajuns la Muzeul Trovantilor:

Într-un spațiu de 100 mp se află mai mulți trovanți, de diferite forme, grei de câteva tone, așa cum au ieșit din malul abrupt al carierei la exploatarea nisipului.

Iata ce am gasit despre trovanti:

Termenul "trovant" este specific literaturii geologice romane si a fost introdus de Gh. Murgoci in lucrarea "Tertiarul din Oltenia, 1907". Trovantii sau concretiunile grezoase reprezinta cimentari locale in masa nisipurilor ce le contin, iar secretia neuniforma a cimentului conduce la diferite forme ale acestora, uneori cu totul bizare.

In Miocenul superior (Moetian inferior - acum 6,5 milioane de ani), in zona in care sunt azi trovantii era un bazin de sedimentare - o delta. Depozitul de nisip din care ies azi trovantii s-a format prin depunerea succesiva a materialului transportat de rauri de pe continent. Odata cu aceste sedimente din apa s-au depus si produsi chimici (carbonati), in exces. Peste primele nisipuri s-au asezat alte sedimente, care le-au presat, apa eliminandu-se prin golurile ramase intre particule, iar granulele s-au tasat. Daca intre nisipuri se acumuleaza o cantitate suficienta de carbonati, prin cimentare ia nastere o gresie. "S-au facut numeroase studii pe acesti trovanti si inca se fac. Se stie ca s-au format din straturi de nisip prin care au circulat solutii incarcate cu carbonat de calciu, care a dus la formarea unei gresii. Ca roca, trovantii sunt o gresie silicoasa", a declarat Florin Stoican. Majoritatea trovantilor au forma sferica si elipsoidala, iar cei care sunt uniti au aspectul cifrei opt. Cei mai frumosi sunt cei formati din mai multe elemente sferice.

Nu va imaginati ceva cladire sau ceva amenajat. Doar niste pietre interesante, ciudate, spectaculoase prin forma si ciudatenia lor. Trag niste poze si un filmulet si plec mai departe.
Plec mai departe si deviez spre Cheile Bistritei unde intalnesc pancarda urmatoare si-mi propun ca prima carte pe care o sa o citesc sa fie asta (mai bine mai tarziu decat niciodata):

Ajung aproape de Cheile Bistritei, chiar la intrare, evident manastirea Bistrita; manastiri peste manastiri, schituri si biserici si bisericute in judetul asta.

Cheile Bistritei sunt situate pe râul cu acelaşi nume din judeţul Vâlcea, în Munţii Căpăţânii din Masivul Parâng, sunt cele mai înguste chei în calcar din ţară.

Lungimea lor este de aproape 1000 m si sunt strabatute de la sud la nord de un drum forestier ce a inlocuit vechea cale ferata forestiera. Peisajul este atragator, dar aceste chei sunt mai cunoscute datorita Pesterii Sf. Grigore Decapolitul, ce se gaseste suspendata la cativa zeci de metri deasupra talvagului, intr-un versant abrupt. Aici au fost adapostite, in vreme de restrise, moastele Sf. Grigore, fiind ctitora si o mica troita. Este inclusa in lista pesterilor ocrotite.

Acum cand scriu imi dau seama ca de fapt eu la aceasta pestera am ajuns si nu la Pestera Liliecilor. Imi pare rau ca am ratat-o pentru ca am citit ca acolo se afla una din putinele biserici contruite in pesteri. Dar lipsa marcajelor turistice e ceva obisnuit prin zona, nu ma mir ca am ratat-o.

De la manastirea Bistrita urc pe cararea care ma duce spre pestera,

si ajung intr-un balcon micut deasuprea cheilor, la cativa zeci de metrii inatltime de unde am o panorama fabuloasa asupra cheilor. Din pacate pestera e zabrelita si nu pot intra asa ca-mi "trag " singur o poza :), si ma intorc la manastire.

E destul de tarziu, si ma grabesc catre Calimanesti; pe drum vad indicator "Biserica dintr-un lemn" - 12 km, dar renunt si ii dau pedala pe directia Valcea. As mai fi vrut in partea asta sa ajung la Horezu si la Pestera Muierii langa Baia de Fier, dar e prea tarziu pentru asta. Poate alta data.. :)

Pe Valea Oltului I : Cascada Lotrisor, Castrul Roman, Manastirea Turnu

2011-08-16T05:51:00.000-07:00

Anu' asta contzed de austeritate, nimic exotic (nu ca pana acuma m-as fi dus io pe nu stiu unde, dar na'), apa termala si plimbari pe valea Oltului. Nevasta, ca pediatru, insotitoare intr-o tabara de copii la Calimanesti-Caciulata, asa ca am zis ca o insotesc si eu sa vad zona (altfel nu stiu daca m-as fi dus special pana acolo, desi la final mi-am dat seama ca merita, judetul Valcea este minunat si aveti ce vedea acolo, atat cei indragostiti de natura cat si cei amatori de turism religios (nu e cazul meu, din pacate), judetul Valcea fiind judetul cu cele mai multe asezaminte religioase protejate ca monumente istorice).

Am apucat sa fac cateva ture prin zona; tinta mea stabilita de acasa a fost Parcul National Buila-Vanturarita, mai exact Cheile Cheii, dar din pacate n-am mai ajuns pe-acolo, drumul e f rau pana la intrarea in chei (o sa va pove despre tura spre chei in alta postare).

Prima tura, din Calimanesti inapoi spre Brezoi, si la motelul Lotrisor se face stanga pe un drum forestier, pe Valea Lotrisorului catre cascada Lotrisor.

In poza, Apeductul Carligul Mic :

Sunt cam doi kilometri si desi se poate merge cu masina eu va recomand mersul pe jos, traseul fiind foarte accesibil si peisajul frumos.

Cascada a fost realizata artificial in anii '50 cand a fost construit drumul forestier. Pentru că nu puteau să amenajeze calea de acces din cauza apei, muncitorii au captat cursul printr-un tunel de 300 de metri, săpat în munte. Apa cade de la o înălţime de aproximativ 30 de metri. În partea stângă a cascadei se află o potecă care urcă până la gura galeriei de unde ţâşneşte apa.

Cateva poze, si m-am intors la DN de unde am plecat sa vad Castrul Roman Arutela de pe malul Oltului.

"Castrul roman Arutela este un monument istoric, situat între localitățile Păușa și Căciulata, în punctul „Poiana Bivolari”, lângă orașul Călimănești, fiind trecut în lista monumentelor istorice din 2004 datând din epoca romană anii 137–138 d.C. Construcția se găsește pe malul stâng al Oltului, în vecinătatea Mănăstirii Cozia și în ambianța complexului hidroenergetic Turnu.

Datarea s-a făcut pe baza unei inscripții, descoperită în dublu exemplar în fața a două din porțile castrului, din care rezultă că acesta a fost construit în vremea împăratului Hadrian, de un detașament de arcași sirieni (Suri Sagittari), în anul 138, din ordinul lui Titus Flavius Constans, procurator și guvernator militar al Daciei Inferior. Ultima monedă, ca datare, descoperită la Arutela, a fost emisă între anii 220–223 d.C. La Arutela a existat și o așezare dacică, care și-a prelungit existența sub stăpânirea romană." (Wikipedia)
De aici am plecat catre Manastirea Turnu; eu nefiind mare amator de manastiri, am admirat mai mult chiliile sapate in piatra.

Evident, in zona este si Manastirea Cozia, dar fiind atat de comerciala, accesul se face chiar din soseaua nationala, asa ca despre ea nu-mi vine sa scriu.

Am fost mai impresionat de insula Ostrov, pe care se afla Manastirea Ostrov. E ingrijita, plina de verdeata si e un element pitoresc in mijlocul Oltului.

Schitul Ostrov a fost construit între anii 1518 - 1522, fiind o ctitorie a domnitorului Neagoe Basarab și a soției sale Despina

Cheile Borzesti, cascada Ciucas

2011-07-28T14:26:00.000-07:00

De data asta va propun o tura minunata in cheile Borzestilor. Locatia este aproape de Turda este destul de putin mediatizata, putin umblata si ca urmare curata si salbatica. Eu cel putin am aflat de cheile Borzesti de la Stefi si Cristina abia acum, desi ei nu n-au insotit de data asta. Cristian fiind in tabara, am pornit doar eu cu Delia.

Pentru ca deja ne amenintau norii, am hotarat sa mergem intai sa vedem cascada Ciucas. Iesim din Turda, trecem de Mihai Viteazu si la iesire din Cornesti, imediat dupa pod (da' imediat , pe langa balustrada) se face brusc dreapta si coboram inca aproximativ 1 Km pe langa Aries si ajungem la Valea Hasdatelor. Nu-mi dau seama daca acolo a fost vreodata un pod dar fiind mica apa, trecem valea cu masina prin apa si o luam in sus pe Hasdate cateva sute de metri.

De acolo o luam la picior si deja suntem sceptici: zeci de persoane cu umbrele, copii mici , plase pline cu bere si tocatura de mici (banuiesc:) ). Trecem valea de cateva ori, prin apa, si peisajul incepe sa arate frumos, din pacate full de lume, gratargii si beutori de bere cu tricoul ridicat peste buric.

Peisajul in sine foarte frumos, seamana foarte mult cu Cheile Lapusului, insa foarte multa mizerie, peturi si cutii de bere aruncate peste tot.

Nici macar niste poze mai de doamne-ajuta n-am putut face.

Eu urc putin dupa cascada , frumos si mai sus dar ne hotaram ca nu e de noi si plecam catre masina cu gandul la cheile Borzesti.

Mergem mai departe pe drumul catre campeni si exact la borna kilometrica ce anunta Buru 4 Km se poate coti la dreapta catre cabana Buru care este imediat peste linia de cale ferata de mocanita (n-am inteles niciodata de ce nu se reabiliteaza mocanita pe Valea Ariesului, ar fi o calatorie minunata).

Lasam masina si o luam la dreapta unde incepe un traseu marcat dar care urca prin padure paralel cu valea Borzesti, dar nu va recomand sa mergeti pe traseu pentru ca o sa ratati tot ce este spectaculos, de pe trsaeu nu se vede nimic.

Asadar o luam prin stanga traseului si coboram pe firul apei. Este recomandat sa alegeti cu grija ziua, sa nu fie dupa o perioada ploioasa pentru ca debitul mare o sa va faca inaintarea aproape imposibila. Noi ne-am bucurat ca debitul era foarte mic, insa nici asa nu e bine pentru ca pierzi foarte mult din spectaculozitatea cascadelor. Dupa cum o sa vedeti la cascadele superioare de-abia se prelingea un firicel pe peretele cascadei. Deci pana la urma tine de noroc :)

Ca si echipament ar fi foarte bine daca ati fi incaltati cu sandale de munte pentru ca paraul trebuie traversat de cateva ori (la noi n-a fost chiar nevoie, debitul fiind foarte scazut), dar Delia era pregatita fiind incaltata cu sandale, eu eram in bocanci.

Practic se poate imparti tot traseul in 2 parti. Portiunea care cuprinde cascadele inferioare, extrem de spectaculoasa dupa care urmeaza o portiune mai anosta si la final partea de rezervatie care cuprinde cascadele superioare.

Prima parte este impresionanta (cel putin pentru noi asa a fost), intunecoasa, treceti prin mici defilee in care lumina soarelui e obturata de peretii de stanca si de coroanele copacilor de deasupra. Am citit inainte de a pleca de acasa ca traseul nu e recomandat celor care au fost profund impresionati de Blair Witch Project :). Si cam avea dreptate (desigur putin exagerat) portiunea e fabuloasa.

Ultima parte nu e la fel de spectaculoasa dar e deosebita si ea prin caderile de apa care se formeaza , si inca o data regret ca nu am prins paraul cu un debit mai mare.

La final ajungem la cascada mare , dupa aproximatv 4 km , care are cam 10m (e estimarea mea, nu stiu daca e corect) dar din pacate debitul mic face ca apa sa se prelinga doar, linistita pe peretele de stanca.

La intoarcere am venit pe cararea din padure, pe traseul marcat. Am fost foarte impresionati de salbaticia locului, atat de aproape de noi si de care am auzit abia cu o zi inainte. Locul contrasteaza puternic cu ce era la cascada Ciucas, loc alterat maxim de nesimtirea unora care-si duc doza de bere plina si le e greu sa o aduca inapoi goala.

In cheile Borzesti ne-am intalnit cu 3 persoane (singurele pe care le-am intalnit pe traseu) care stiau mai bine locul si care ne-au luat cu ei pana la cascadele superioare (noi vroiam sa renuntam dupa ce am depasit prima portiune). Oameni faini, extraordinari, de genul cu care iti face placere sa vorbesti zile intregi in drumetii. Le multumim ca am avut posibiitatea sa-i insotim, poate o sa ne mai intalnim si alta data.

Un alt aspect de care imi place de fiecare data sa-l constat este cel psihologic (desi nu-s in domeniu). La inceput fiind singuri pe prima portiune aveam o oarecare incordare, nu cunoasteam terenul si mie imi era sa nu cumva sa vina ploaia (se auzeau tunete si statea sa ploua, de fapt urma sa aflam ca in Turda, la 15 Km plouase torential, cu grindina si toate cele); daca venea ceva ploaie torentiala nu prea aveai unde te refugia, peretii uneori verticali ai cheilor faceau imposibila urcarea in padure, iar umbra adanca din jur iti genereaza cateva urme de anxietate. Dar dupa ce am facut traseul si am ajuns inapoi la punctul de plecare toate astea diparusera si Delia a zis ca s-ar duce fara probleme si singura inca o data. Desi practic erau aceleasi locuri, aceleasi canioane (micute, e drept) intunecate. De aceea imi place sa mai evadez din luminile si forfota orasului, merita sa te intorci din cand in cand, chiar si pentru 2-3 ore la esenta, la natura (chiar si la nivel micro asa cum facem noi), sa te eliberezi, sa descarci adrenalina .
Ok, gata cu pshiologia mea de balta, ca si concluzie: recomand, recomand, recomad :).
Si poza care-mi place cel mai mult:

Scarita Belioara

2011-07-18T03:44:00.000-07:00

Alta iesire, acum vreo 2 saptamani, de data asta doar noi 3 tot pe Valea Ariesului, dupa Lunca Ariesului se face dreapta pe valea Posegii prin Cheile Posegii pana la rezervatia naturala Scarita-Belioara.

Am ajuns tarziu (Cristi a avut ceva meci de la 9 dimineata), asa ca abia pe la amiaza am ajuns. Am si ratat la un moment dat drumul catre rezervatie; dupa Posaga de Jos trebuie facut dreapta pe langa biserica de lemn, dar marcajul traseului este trecut pe un stalp de curent din beton si din sensul din care veneam noi se poate rata foarte usor.

Am vrut sa facem putin dintr-un traseu marcat si sa ajungem la un punct de belvedere dar ne-am inecat ca tiganu la mal si cand mai aveam putin, ne-am intors: Cristi a fost cam obosit (dimineata alergase si la meci) si urzicat prin vegetatia mare, a cedat. Dar ne-am ales cu o plimbare si cateva poze.

Asadar, dupa Posaga de Jos trecem de Manastirea Posaga si facem dreapta catre Posaga de Sus si ne apropiem de rezervatie. Drumul este drum de tara, fara asfalt dar acceptabil, fara prea multe gropi.

Daca intrati pe traseele care o iau spre stanga o sa intalniti aceasta poarta dar nu dezarmati pentru ca este deschisa si se poate face traseul fara nici o problema.

10 seconds delay :)

Niste nori amenintatori dadeau tarcoale (la plecare aveam sa constatam ca mai jos cu 10 Km plouase torential cu rupt de copaci si chestii grele).

Foarte interesant a fost faptul ca avand versantul abrupt ca un perete in stanga si norii undeva la 10-15 Km in drepata orice tunet se reflecta in perete si il auzeam ca o bubuitura de tun, trasa parca de langa noi :)

Mda, aici ne-am cam urzicat :), dar cica face bine la reumatism

La intoarcere am intalnit si niste alpinisti care stateau cu cortu chiar la intrare langa cararea ce duce pe langa versant. Pareau ca "amenajeaza" ceva traseu de escalada sau ceva (bateau cu ciocanu ceva :) , nu stiu ca nu-s in tema cu escalada)

Desi nu pot zice ca am vazut Scarita Belioara, pe mine m-a convins ca e o zona pentru care merita sa alocati cel putin o zi pentru traseele de aici (pacat ca nu am ajuns la punctele de belvedere, dar e un motiv sa ne intoarcem).

Cheile Silosului, Cheile Plaiului

2011-07-16T15:45:00.000-07:00

Am fost lenes in ultima vreme si nu am mai postat nimic desi am mai iesit pe aici pe-aproape cand am avut timp si ne-a permis vremea. Dupa cum ziceam in ultima postare am promis sa revenim pe drumul ce leaga Valea Ariesului cu Aiud sa vedem Cheile Silosului, Cheile Plaiului si Cheile Valisoarei.

Asadar Cluj-Turda si de acolo pe drumul catre Campeni, iar inainte de Buru facem stanga catre Aiud. Ajungem in Coltesti si trecem din nou pe langa Cetatea Coltesti sau Cetatea Trascaului unde fusesem saptamana trecuta (detalii aici) si o luam pe firul apei in sus.

Cristi cu Serban ca de obicei o iau la picior in fata avand "povestile lor"

Intram in curand in rezervatie:

Cheile Silosului e una din ariile protejate din depresiunea Trascaului dar gasiti mai multe detalii despre Cheile Silosului aici : http://www.cheilesilosului.ro . In mod sigur o sa va vin cheful de a face o plimbare intr-o zi de weekend. Si chiar merita. E foarte frumos, putina lume si accesibil.

Tinta noastra stabilita a fost sa ajungem la o cascada asa ca urmam firul apei si marcajul cu dunga albastra

Baietii au luat-o inainte asa ca din cand in cand ii strig sa ne astepte:

Stefi, ca de obicei, pasionat de close-up-uri:

L-a prins in actiune :)

Dupa cateva zeci de minute de mers lejer ajungem si la cascada unde ne oprim sa facem cateva poze:

Studiind harta :)

Luam in calcul traseul de intoarcere si pana la urma ne hotaram ca e cel mai bine sa ne intoarcem pe unde am venit

La intoarcere a fost evident mult ma usor si pe traseu am oprit sa imortalizam o scorbura "ciudata" :)

Ajungem inapoi la cetate , ingurgitam ceva din brisca si ne hotaram sa intram din satul urmator si in Cheile Plaiului ( mai multe informatii aici : www.cheileplaiului.ro ).

Din pacate este destul de tarziu, copiii sunt obositi franti asa ca urcam doar putin pe firul apei sa tragem cateva poze. Bateriile mele au cedat, asa ca doar Stefi mai poate imortaliza zona :)

Traseul e lung si e prea tarziu si noi prea franti sa mergem mai departe, dar poate odata si-odata o sa revenim in cheile plaiului ca sa facem traseul pana la capat; duce pana dincolo de stancile Bedeleului la Poarta Zmeilor (obiectiv ratat si el la mustata in alta tura :) http://mariuschira.blogspot.com/2009/09/valea-ariesului-cascada-sipotelor.html.

Zona e foarte frumoasa si n-o sa regretati o plimbare facuta prin chei, la cetate sau pur si simplu in zona.

In spate, Cetatea Coltesti si coltii Trascaului

Cetatea Coltesti

2011-04-10T00:29:00.000-07:00

Iesire scurta de primavara, sub amenintarea ploii si a unui vant naprasnic. Ne-am pornit sa vedem ruinele Cetatii Coltesti. Situata la aproximativ 60 Km de Cluj-Napoca, pe stanca langa satul Coltesti este un obiectiv pe care merita sa-l bifati intr-o zi de weekend.

De obicei imi place sa citesc despre locurile si obiectivele pe care urmeaza sa le vad, dar de data asta am plecat complet nedocumentat :) asa ca am citit a doua zi despre istoria cetatii.

Cetatea Colţeşti (Cetatea Trascăului, magh. Torockóvár), situată la vest de satul Colţeşti (magh. Torockószentgyörgy, germ. Sankt Georgen) şi la cca 5 km sud-vest de comuna Rimetea (magh. Torockó, germ. Eisenburg), judeţul Alba, a fost construită în jurul anilor 1296 de subvoievodul Thoroczkay din Colţeşti, ca cetate locuibilă şi cetate de refugiu.

A fost ridicată cu premeditare pe vârful abrupt al unei klippe calcaroase, la o înălţime de 1120 m, în urma invaziei tătare (mongole) din anul 1241, când au fost produse pagube însemnate localităţilor Rimetea şi Colţeşti. Pe turnul nordic, înalt de aproximativ 20 m, se păstrează o inscripţie care menţionează ca familia Thoroczkay a construit castelul în secolul XIII.

În anul 1470 cetatea a fost confiscată de regele Matei Corvin şi dată voievodului Transilvaniei. În 1510 a revenit nobililor de Trascău (Thoroczkay), iar în 1514 a fost devastată de ţăranii conduşi de Gheorghe Doja.

Poza de sus din cetate (Cristian si Serban)

Stefi, in catarare spre cel mai inalt punct din cetate:)

Unul din cele doua turnuri laterale care au rezistat pana in ziua de azi

Cele doua turnuri ( nu cele din Stapanul Inelelor :P ) erau legate intre ele de ziduri, formand o curte interioara. In partea de sud, pe stanca se afla un corp de cladire cu mai multe incaperi, apartinand secolelor XIV-XV carora li s-a adaugat o curte interioara protejata de o barbacana, etapa de constructie apartinand secolului XVI.

Vedere asupra satului printr-o spartura in ruine:

Intrare in unul din turnuri, care initial cuprindea 5 niveluri

Satul Coltesti la poalele cetatii

N-am apucat foarte mult sa ne plimbam prin cetate pentru ca ne-a speriat ploaia rece. Pana la poalele cetatii a stat si ploaia si a am ramas langa o capita de fan sa ingurgitam ceva slana cu ceapa si ridichi din straita.

Desi ploia ba ne ameninta cu cativa stropi ba se oprea am mai dat niste ocoale prin zona, de altfel superba, sa luam in agenda macar ce mai este de remarcat.

Aici eram la intrare in Cheile Valisoarei iar prin zona mai sunt Cheile Plaiului si Cheile Silosului. Despre aceste rezervatii naturale o sa scriu poate intr-un articol viitor pentru ca sunt hotarat sa ajung pe aici cu bicicleta, e un traseu super pentru o zi de pedalat.

Versant vertical din cheile Valisoarei

Intorsi inapoi in Coltesti ( ne puteam intoarce si prin Aiud care era cam la 14 Km) ne-am oprit pentru 10 minute si la conacul secuiesc , o constructie facuta cu bun-gust in stil traditional, intr-un peisaj extraordinar, dar si preturi destul pe piperate (are 4 margarete, cazarea undeva la 120 ron/pers cu mic dejun)

Dupa cum spuneam a fost doar o tura in care am "luat in seama" zona si unde o sa revenim sa vedem si rezervatiile naturale; eu recomand cu caldura zona pentru o tura usurica cu bicicleta in care sa vedeti cetatea si cheile din zona.

Prima tura la schi 2010-2011

2010-12-20T01:01:00.000-08:00

Frig, zapada, deci conditii perfecte sa dam rugina jos de pe schiuri (in mod normal trebuia sa le ducem la recondtionat, slefuit, cerat, ascutit dar am fost comod); am zis ca hai sa ne dezmortim oasele doar. Asa ca am pornit spre Cavnic dis-de-dimineata. De data asta am mers prin Baia Mare. Drumul surprinzator de bun, uscat, si chiar plombat (anu trecut era mai rau).
Am prins o dimineata superba cu frig de -10 grade si senin.

Surpriza placuta la partie, am gasit loc de parcare fara probleme si lume nu foarte multa, la teleski nu se statea aproape deloc. Am luat 3 cartele de cate 12 puncte (cu reducere family a costat 35 ron/caciula) si i-am dat gaz.

Partia foarte buna, desi n-a nins foarte mult la Cavnic, au bagat baietii tunurile de zapada asa ca se putea schia in conditii f bune.

Din pacate functiona doar primul teleski, asa ca eu m-am plictisit cam repede, iar Delia si Cristi au fost rapusi de frig asa ca am lasat cate 3 puncte pe alta data si am pornit spre Suior sa dau si eu cateva ture mai adevarate. La Suior bagau shpan Escu, Havier si inca 2 prieteni de-ai lor din Bis'tza.
La Suior partia mult mai beton decat cea de la Cavnic, cu portiuni si mai dificile dar in conditii excelente. Plus ca era mai lunga si aveai telescaun. Evident pretul pe masura, 10 ron urcarea. Detalii despre preturi gasiti pe site dar asa informativ, Havier a marcat 270 ron cazare in camera dubla, 3 mese si urcari nelimitate in acea zi.
La Suior:Escu gata sa rupa muntii dupa cateva cani de vin fiert de la cota 1000 Si evident, Havier acest pasionat de extreme-uri, dar care totusi dupa acest weekend a hotarat ca e cazul sa-si cumpere casca (deh , imbatraneste si el) :).
N-are alura de freerider, sau ce ? :)
N-am dat decat 2 ture la Suior asa de test, si mi-am dat seama ca e momentu' sa ascut schiurile si sa mai exersez ca am luat doua cazaturi de m-am dus pe cur vreo 50 m fara sa ma pot opri.
Duminica, o zi superba senin si frig de asemenea si un apus de basm. Am ratat cu vreo 10 minute soarele la Cluj, dar totusi am avut timp sa prind o poza misto din varf din cartierul Zorilor spre Gilau.

Cristi premiat la "10 pentru Cluj"

2010-12-15T14:11:00.000-08:00

10 pentru Cluj - Juniorii Clujului, Sperantele Cetatii
15 decembrie 2010, Casa de Cultura a studentilor
Categoria de excelenta: Stiinte (pentru rezultate obtinute la matematica, fizica, chimie, biologie, etc)

CLIK PLAY :)

Pestera Ursilor

2010-09-27T00:30:00.001-07:00

A venit momentul ca Pustiu' sa ma scoata la plimbare cu Feroza... Daihatsu Feroza. Am profitat de invitatie si am ales si destinatia: Pestera Ursilor, ca eram de toata jena, aveam impresia ca toata lumea a vazut Pestera Ursilor inafara de mine. Am mers cu Cristi pana in Floresti unde ne asteptau Ioana si Pustiu'. Pornim tarziu, pe la 11:30. Si da-i da-i da-i pe drumul catre Oradea, facem stanga in Bucea catre Lacul Lesu, pe acelasi traseu pe care fusesem acum 2 saptamani, pe Valea Iadului.

Lacul Lesu, poza facut din mers

Oprim iar in poienita sa mancam. Pe Pustiu l-am vazut pentru prima data fara stresuri fata de drumul praf, dar evident trebuia sa fie ceva care sa-l tina in legatura transcedentala cu masina. Ma, io creca consuma ulei! Si mnoa, da-i o ambalare-mirosit la tzava de esapament, da-i ambalare-mirosit la tzava de esapamanet (is rautacios, amu :)... )

Cascada Iadolina (din nou ):
Cristiansen :)
Ioana

Dupa cativa kilometri ajungem la cascada Valul Miresei (da, are acelasi nume cu cea de la Rachitele). Nu pierdem mult timp si plecam mai departe, deja ne gandeam ca s-ar putea sa nu ajungem (intrarea in pestera se face pana la ora 17), drumu era praf, numai bucati de asfalt ramasite al unui drum probabil facut pe vremea lui Ceausescu.
Pustiu' fotograf in devenire

Ajungem in jur de 4 dupa-masa la pestera si asteptam sa se formeze grupul pt a intra in pestera.

Intrarea este amenajata si preturile destul de piperate: 15 ron de adult, 10 ron de copil, 15 ron taxa foto (si chiar nu te lasa sa faci poze daca nu platesti). Am platit si taxa foto , mai ales ca aveam cu mine si un trepied (daca tot l-am carat pana aici...). Am exeprienta trecuta a pesterii de la Vadu Crisului unde am facut poze fara trepied si nu a iesit nici macar una ca lumea

Chiar si cu trepied, pana mi-am amintit sa setez delay-ul la declansator, destul de putine poze sunt cat de cat de sama.
Peștera Urșilor a fost descoperită în 1975, cu ocazia unei dinamitări executate la cariera de marmură din zonă. Este unul dintre principalele obiective turistice ale Munților Apuseni, ea aflându-se în județul Bihor, în imediata apropiere a localității Chișcău, comuna Pietroasa, la o altitudine de 482 m. (Wikipedia)

Interiorul se distinge prin diversitatea formațiunilor de stalactite și stalagmite existente, ca și prin cantitatea impresionantă de urme și fosile ale ursului de cavernă - Ursus spelaeus - care a dispărut acum 15.000 de ani. Pe lângă acesta au mai fost descoperite și fosile de capră neagră, ibex, leu și hienă de peșteră.

Numele peșterii se datorează numeroaselor fosile de "urși de cavernă" (Ursus spelaeus) descoperite aici. Peștera era un loc de adăpost pentru aceste animale, acum 15.000 de ani. La bătrânețe, ca multe alte mamaifere (ex .elefantul african) ursul de peșteră se retrăgea să moară în acelaș loc ca și predecesorii. Mărturie stau numeroasele cimitire descopertite în peșterile din România (Peștera Bisericuța, Peștera cu Oase)sau aiurea unde scheletele au fost gasite întregi, nederanjate. Intrarea a fost intre timp colmatata.

Peștera a rămas astfel închisă până pe 17 septembrie 1975, când golul subteran a fost deschis artificial prin dinamitarea porțiunii de la intrare, în timpul lucrărilor de exploatare a calcarului (marmură). În puțul deschis a coborât pentru prima dată, minerul Traian Curta din localitatea Chișcău. Acesta a parcurs galeria de acces până la Sala Mare.

O primă explorare a peșterii a avut loc la 20 septembrie 1975 efectuată de către grupul de speologi amatori "Speodava" din orașul Dr. Petru Groza (actualul oraș Ștei). Pe baza studiilor complexe întreprinse de Institutul de Speologie "Emil Racoviță" în colaborare cu Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, s-au stabilit soluțiile de amenajare și măsurile specifice de protecție. După 5 ani de amenajări la standarde mondiale, la 14 iulie 1980, peștera a fost deschisă vizitatorilor. Anual peștera este vizitată de peste 200.000 de vizitatori.

Cu o lungime de peste 1.500 m, peștera se compune din galerii aflate pe două nivele: prima galerie, cea superioară, în lungime de 488 de metri poate fi vizitată de turiști, iar cea de-a doua, lungă de 521 m este rezervată cercetărilor științifice.
Schema simplificată a peşteriiGaleria superioară, disponibilă vizitării, este compusă din 3 galerii și diferite săli:
Galeria "Urșilor" (sau Galeria Oaselor),
Galeria "Emil Racoviță",
Galeria "Lumânărilor"
Sala Lumânărilor,
Sala Spaghetelor,
Sala Oaselor.

Ne-am luat si de aici suvenirul obisnuit pentru colectie (o cana cu pestera)

Iar Pustiu' si-a achizitionat o palarie de ranger adevarat; adevarul e ca in Feroza nu poti sa conduci in sapca de american penal:

Am hotarat sa venim inapoi pe alt drum si sa inchidem circuitul pe la Arieseni, Campeni, pe valea Ariesului.

Se pare ca la Arieseni se pune de o partie noua de ski :

Ne-a prins evident noaptea pe drum, si la insistentele mele am oprit la cascada Sipotelor , enervandu-i pe toti, ca sa fac o poza de pus pe coperta la National Geografic. Mnoa ni, asta-i: (cum adica nu se intelege nimic ? pai e cascada , se vede foarte clar ! ) . La dracu, n-a iesit nici macar inteligibila, focus ioc, ce mai , fiasco total. Si vreau sa zic ca a fost cu de alea, ca"da masina mai incoace, baga farurile pe cascada, scoate trepiedul" , etc . In fine, mai invatam, mai incercam si alta data :)

Cu Feroza pe ultima portiune, autostrada A3:

Mnoa "This is fast, or what ?" :)

A fost o excursie cam lunga si toata petrecuta in masina. Pestera e formidabila insa putin cam prea amenajata dupa gustul meu (la intrare te intampina evident termopanele). Si bineinteles ca unde natura creaza ceva mirific, trebuie sa te indispuna stilul "romanesc": in pestera se intra doar in grup insotit de un ghid; grupul cu care am intrat noi (e drept, ultimul pe ziua aceea) a fost prea mare, ultimii auzeau cu greu ce spune ghidul, ca sa nu mai zic ca erau si niste turisti francezi care nu intelegeau o iota din ce spunea respectivul; nici vorba de explicat macar in mare in engleza sau franceza (Pustiu s-a ocupat de de ei, sa salveze "ospitalitatea romaneasca" si le-a explicat in engleza asa in mare despre ce vorbea respectivu). Pe net scrie ca turul pesterii dureaza 45 min; pe noi ne-a expediat in maxim 25; am platit taxa foto 15 ron dar am facut toate pozele pe fuga (era unu in spatele meu care desi nu mi-a zis nimic, imi statea in coaste , bashca mai si stingea lumina in spatele meu :)).. ).

In concluzie am bifat si pestera Ursilor, cine nu a fost merita sa mearga, este formidabila. Desi nu am mers nimic pe jos am facut o bucla faina Valea Iadului- Lacul Lesu- Stana de Valea-Pestera Ursilor- Arieseni- Valea Ariesului- Cluj si am vazut macar cam cum e drumul si zona :) si faptul ca se pune de o noua partie la Arieseni .

PS: Si da, Pustiu' a avut dreptate: Feroza a baut cam 500 ml de oloi la cei 400 Km facuti. Oricum fara Feroza nu ajungeam pe acolo (eventual pe la Arieseni pe unde drumul e mai bun)

Amazing, zi ca nu !

2010-09-21T05:32:00.001-07:00

Mnoa io recunosc ca mi-e frica de inaltime ca de dracu' si mi-e frica sa ma uit si de la etaju 4 in jos. Si mai recunosc ca la clipu asta m-am uitat cu bucile stranse de n-ai fi putut strecura nici un ac printre ele . Dar m-am uitat si cu admiratie maxima, da' MAXIMA, am spus :

Valea Iadului - Cascada Iadolina

2010-09-15T04:13:00.001-07:00

De data asta ne-am hotarat sa mergem pe Valea Iadului, dupa Lacul Lesu sa vedem cascada Iadolina si inca ceva cascade (pana la urma la ele n-am mai ajuns). Am pornit doar eu cu Cristian (Delia baga ca neagra pt examen) impreuna cu Dorobantii (Iustina, Mihnea si Dragos) si cu sudistu' naturalizat, Cristi Jurca ( venit de la malu' marii din Constanta).

Din Cluj o luam spre Oradea pe E60 si in Bucea o luam in stanga spre Remeti. Ajungem in scurt timp langa un baraj micut si ne oprim sa ne dezmortim si sa facem primele poze

Trecem de Remeti si ajungem la Pestera Mare. Trebuie sa trecem raul ca sa intram inauntru si e cam mare, asa ca renuntam cu gandu ca poate la intoarcere

Din Remeti drumul se strica si de la baraj devine chiar rau cu petece de asfalt pe ici pe colo, cum e mai rau.

Lacul Lesu , la baraj:

Drumul pe panga lac destul de rau (viteza I maxim II pe ici pe colo). Oprim undeva intr-o poienita super faina sa ne alimentam. Loc super de cort, din pacate destul de murdar semne lasate de altii (nu le poti zice turisti a cate gunoaie au lasat in urma)

Dragos gaseste un cap de liliac ocazie cu care imi testez functia SuperMacro a aparatului :) :

Ajungem la coada lacului unde e plin de cabanute si pensiuni, majoritatea construite haotic si fara gust, care nu se integreaza nicicum cu peisajul superb din zona.

Vaci la coada laculu :)

Aici lasam masinile urmand sa facem ultimii 4-5 Km pe jos pana la cascada Iadolina.

Ca orice grup care se respecta , poza de plecare :

Cel mai tanar membru al expeditiei, Mihnea :) de data asta la "business class" :)

Mai sus de lac, apa formidabil de curata , cu adevarate reflexii de smarald:

Peisajul, superb

Si eu si Cristi, pozam intr-una, el are un EOS meserias, eu cu cutiuta mea (un Canon S3IS)

Continuam sa urcam usurel si ma mir intr-una de cat de curata si ce culoare are apa

Ajungem la un moment dat la un pod si trecem urcam in continuare avand raul in partea stanga

Tocmai cand incepusem sa ne pierdem rabdarea si ne intrebam daca nu cumva am trecut de cascada , ajungem la Iadolina. Se coboara pe niste trepte sapate de "coboratul " turistilor. Desi nu are o cadere foarte mare, cascada impresioneaza si merita vazuta:

Nu ti se face instant sete, sau ce ?

Click play :)

Vrem sa mergem si mai sus sa ajungem si la cascada Saritoarea Iedutului dar dupa vreo 4 Km renuntam, Cristian dadea semne de oboseala, si asa m-am mirat ca a rezistat pana aici (facusem deja vreo 8 Km pe jos)

Tinand cont de raspunsul lui pare sa-i fi placut drumetia :)

Pe Valea Iadului o sa revin cu siguranta din nou, este un traseu excelent pentru bicicleta, se poate ajunge la Stana de Vale si cred ca are merge un circuit beton Valea Iadului- Stana de Vale -Valea Draganului .

TRANSALPINA - The chosen road

2010-08-26T02:29:00.000-07:00

TRANSALPINA....sau DN67C intre Sebes si Novaci....

Drumul ce leaga Oltenia de Ardeal....

Cel mai inalt drum din Romania (pasul Urdele 2145m)...

4 judete : Alba, Sibiu, Vilcea, Gorj....

Traversarea Carpatilor...

Cu bicicleta....

Muntii Parang...

Beea, Escu, Flavius, Sorin si subsemnatu (io doar pe post de driver, medical assistance, photographer, motorized support intr-un cuvant pampasu "expeditiei")...

21-22 august 2010...

Initiator: Escu

Transalpina: Începuturile acestui drum sunt neclare. Unele surse susțin că a fost construit prima dată de legiunile romane în timpul războaielor cu dacii, motiv pentru care pe hărțile de istorie este trecut sub denumirea de "coridorul IV strategic roman".
Există și o legendă locală, care spune că, la sfârșitul secolului XVIII și la începutul secolului XIX, fiecare familie a participat la construirea unei porțiuni din acest drum, în funcție de posibilitățile fizice și financiare ale sale.
Potrivit altor surse, șoseaua a fost construită și pietruită de germani în timpul primului război mondial, din rațiuni militare, însă a fost foarte puțin folosită.
Transalpina a fost reconstruită în perioada interbelică și dată în folosință în 1935, când a fost inaugurată de regele Carol al II-lea.
Drumul a mai fost reabilitat în timpul celui de-al doilea război mondial, când germanii aveau nevoie de această cale de acces din motive militare. De atunci a fost foarte puțin întreținut.

Asadar bistritenii au fost cu initiativa (Escu, Flavius si Beea) io am acceptat propunerea de a-i insoti pentru suport cu masina (adusa tot de ei, un tanc Mercedes G ) iar Pustiu dupa lungi insistente se baga si el (el vroia sa mearga cu batzu la Mures sa prinda broaste, ca pesti nici vorba) si cred ca nu a regretat.

Obiectivele destul de clare:

- Main objective: Traversarea Carpatilor pe bicicleta de la Lacul Oasa pana la Ranca-prima zi;

-Secondary objective: Valea Latoritei pe care vroiam sa vedem Lacul Galbenu, Lacul Petrimanu, cascada Moara Dracilor, etc. obiectiv ratat din pacate (motiv bun sa revenim) - a doua zi.

Ma pescuiesc pe mine pe la 7 jumate, in jur de 8 suntem in Floresti unde ne asteapta Pustiu. Primul chalange: Suport pentru 3 biciclete si 4 biciclete existente:

Pana la urma baietii rezolva problema si-i dam bice catre Alba-Sebes.
Pe Valea Frumoasei:

Ajungem in scurt timp la lacul de acumulare Tau-Bistra (al doilea ca altitudine, volum, suprafata de pe raul Sebes):

Coada lacului (loc beton pentru campare insa cu risc de manele fiind un loc unde se poate ajunge cu masina):

Ajungem si la punctul de pornire al ciclistilor, Lacul Oasa (140 milioane m3, suprafata 400 ha)

Se dau jos bitzele, bagam proteina la matz, si Escu imi face instructaju la G (n-am condus pana acuma cu cutie automata si nici 4x4). Bineinteles Flavius se delecteaza cu nelipsitu' carnat de oaie de Aldis (ne-am mai intalnit cu el, carnatu , prin cheile Rametului).

Pe langa lacul Oasa:

De la Oasa urmeaza o portiune de vreo 27 Km pana la Obarsia Lotrului , portiune unde ciclistii au de parcurs o etapa de ascensiune , aproape toata pe asfalt . Pustiu cu Escu au "evadat" din pluton si au timp si de o poza facuta cu delay :)

Eu ii dau inainte singur cu G-ul si pana sa ma obisnuiesc cu masina pierd din vedere o multime de locuri faine de poze . Pe parcurs mai bag niste capete de volan in timp ce caut ambreiajul si dand de frana. Nu-mi place ca sunt singur , n-ai cu cine schimba o vorba si chiar daca pentru mine e comod stand in masina ii invidiez pe ceilalti care banuiesc ca pedaleaza din greu pe urcare. La fel, imi inchipui ce usurare pe ei cand ajung la portiunea de coborare. Portiunile asfaltate alterneaza cu cele cu pietris.

si ajung repede in Obarsia Lotrului. De aici drumul se desparte spre Petrosani in dreapta si spre Voineasa in stanga.

In Obarsie o "tiganie"de nedescris, manelele urlau dintr-o masina cu numar de Italia parcata in fata la casutele din camping, o gramada de "bronzati" care vindeau galbiori din dubitele pline ochi cu ladite cu ciuperci. Pe malul raului adevarate tabere de "corturi" (de fapt majoritatea niste celofane trecute peste niste bete) ale celor veniti "sezonieri" la cules de afine, ciuperci si alte cele. Aici stau si ii astept pe ciclisti cam o ora si ceva si-mi ocup timpu cu poze pe malu raului.

Dupa ce oprim sa "alimentam", trecem Lotrul si incepem urcarea propriu-zisa. Raman si eu aproape de cei "adevarati" si bag poze cu aparatu' lui Escu. Din pacate habar n-am sa umblu cu el si cum mi l-a dat setat , asa am facut toate pozele. Portiunea incepand din Obarsia Lotrului pana la Ranca e cea mai spectaculoasa de pe Transalpina.

Apar si evadatii:

Din urma vin si Falavius si Beea

Mici retusuri tehnice :)

Serpentine peste serpentine peste serpentine....ii invidiez din ce in ce mai mult...ei se chinuie si fac metru dupa metru, eu stau ca o gasca in masina....

dupa portiunea de serpentine neasfaltata pe care masinile care treceau i-au umplut de praf, iesim din padure si drumu ajunge in pasunea alpina. Facem din nou o pauza si intrebam un cioban daca mai avem mult pana sus: "-ohoo, de-abia ati inceput sa urcati ! ". Shit! Profit de ocazie sa ma prind si io intr-o poza, macar sa am dovada ca am fost si eu .

Urmeaza din nou o portiune criminala de serpentine. Ma intreb daca as eu as fo reusit sa ajung pana la punctul ala...

Pustiu da primu curba:

Aune si Escu:

Si Flavius si Beea

Pustiu isi exerseaza aparatu la facut panorame

Respiro..

Si pornesc mai departe...

Pauzele devin tot mai dese, urcusul e sustinut si pe bicicleta te seaca de energie. Cred ca trebuie sa ai psihicul foarte puternic, dupa fiecare curba de astepti sa se termine urcusul, dar dupa fiecare curba apare alta si alta si iti vine sa renunti

Ajungem la intersectia cu "drumul de tractor" pe care urmeaza sa o luam a doua zi ca sa ajungem pe Valea Latoritei

This is cool , or what ?

Panorama e fabuloasa, pe bicicleta trebuie sa fie si mai fain , asta daca mai poti admira peisajul facand abstractie de efortul pe care trebuie sa-l depui....

Pustiu, efort sustinut

Ajungem aproape de varful Muntinu (2113m) . Drumul trece pe langa un abrupt de unde admiram lacul Muntinu. Deja incepe sa fie rece si ma gandesc la Escu si Pustiu care sunt in fata si care cred ca daca nu pedaleaza, in mod sigur dardaie de frig. Aici ii astept pe Flavius si Beea care se resimt si continua de aici in masina . Imi pare bine ca i-am asteptat sa vad cum sunt pentru ca se lasase racoarea serios.

De aici urmeaza o coborare si apoi o ultima urcare criminala , in care ciclistii isi dau examenul final.Ajungem in punctul maxim, Varful Urdele 2145m, exact in momentul in care soarele apune. Asteptau de ceva vreme si Pustiu si Escu inghetati. A fost prima data cand am trecut cu masina , pe o sosea printr-un nor.

Un peisaj extraordinar, o betie de culori calde de la soarele care se ascunde rapid dupa munti. Toate nuantele de roz si portocaliu se arunca peste peisajul formidabil. Mi-e ciuda ca nu stiu sa mai setez aparatul lui Escu (un Canon EOS 40D) si fac pozele cum apuc.

Mai jos se vede statiunea Ranca si urmeaza partea de coborare

Beea si Flavius

Ajungem aproape pe intuneric in Ranca. Se strang maini si se felicita, ii felicit si eu si se vede pe fata lor satisfactia ajungerii la finish.

Cautam cazare; de cort nici nu poate fi vorba, deja e intuneric si e frig de-a binelea. Gasim la a treia incercare si ne aruncam la dusuri: bine mai intai ciclistii, si ii invidiez din nou, ei au satisfactia unui lucru foarte greu dar dus pana la capat, satisfactia ca au reusit ceea ce si-au propus. Terminam seara cu o fasole cu costita la conserva ,o bere si taclale.

De pe balcon:

A doua zi ne incheiem conturile la pensiune si pornim catre Valea Latoritei. Omu de la pensiune ne avertizeaza ca nu mergem bine pe traseul ales de noi dar nu-l bagam in seama si pornim increzatori. S-a dovedit a fi o mare greseala, pentru ca drumul pe care am pornit nu avea nici o deviatie catre vale, si desi a incercat de cateva ori a trebuit sa ne intoarcem. La un moment dat chiar am coborat de pe pasune pana langa padure , dar a fost nevoie sa urcam din nou la drum. Da jos suportu de biciclete, jos bicicletele , noi pe jos si Escu a urcat G-ul (motrosind toate schimabtoarele si 4x4-le si blocand reductoare si diferentiale si naiba mai stie ce treburi la masinile astea cu care te poti urca peste tot)

Renuntam si hotaram sa ne intoarcem si sa intram pe Valea Latoritei pe la Vidra-Voineasa, insa ajungem foarte tarziu pe langa Vidra , in jur de 14:30 si hotaram sa renuntam si sa ramana pe alta data Valea Latoritei. Oprim langa lacul Vidra , pe marginea drumului sa ingurgitam ceva si pornim catre casa.

Lacul Vidra:

Inpoi la lacul Oasa, poza de pe baraj:

De pe barajul Oasa in aval :

Ajungem inapoi la Cluj pe la 9 seara. Transalpina ne-a impresionat pe toti, insa avem o strangere de inima ca asfaltarea nu va aduce dupa ea, gratargii, manele si pet-uri aruncate peste tot. La aceasta ora este asfaltata in proportie de 80 %

Click play :) :

Am fost pe TRANSALPINA...

2010-08-22T23:23:00.000-07:00

Revin cu poveste si poze... :)

Muntii Vladeasa - Valea Draganului - Cascada Moara Dracului

2010-08-02T06:09:00.000-07:00

Boon...deci se anunta weekend cu vreme buna, ca urmare facem rapid un consiliu online cu Stefi si Cristina sa gasim destinatia. Dupa ceva propuneri ne oprim la 3 posibile destinatii: Suncuius, Valea Draganului sau lacu Lesu. Alegem Valea Draganului , noi nu mai fusesem pe-acolo. Evident mai adaug o harta la celelalte pe care le-am achizitionat intre timp; de fiecare data s-au dovedit a fi foarte utile. Destinatia exacta urma sa fie Cantonul Forestier Ciripa de pe Valea Draganului.

Pornim sambata dimineata devreme, pe E60 si dupa satul Bologa o luam la stanga spre baraj. Traversam barajul si intram pe un drum forestier unde ne intampina o pancarda cu "Drum forestier. Acces interzis! ". Mergem pe drumul forestier pana la coada lacului, evident numa cu viteza I , maxim a doua. Pe masura ce inaintam sunt tot mai putine masini spre deloc iar dupa vreo cativa Km de la coada lacului ramanem doar noi.

Ajungem dupa vreo 10-12 km la cantonul Ciripa unde intalnim un paznic . Omu amabil ne arata cam unde ne-am putea aseza corturile, la vreo 100-150 m de canton pe malul celalalt chiar la marginea padurii. Amu drept sa va zic, asa orasean cum is , nu foarte umblat io prin salbaticii, parca aveam asa o strangere de elastic cand ma vad in salbaticia asta mai ales ca suntem cu copiii. Mi-era cam frica de urs gandindu-ma ca o sa bagam ceva frigarui p-acolo si niste carne fripta. Paznicu de acolo m-a asigurat ca nu sunt ursi prin zona, dar na, el statea intr-o berolina, nici macar un caine n-avea acolo, de unde dracu sa stie daca e sau nu urs, iar noi stateam in cort. In fine, "no risk, no fun" asa ca intindem corturile. Zona super super tare , si se pare ca au mai fost inainte ceva turisti cu cortu pe-acolo, erau urme de foc si niste busteni taiati. Bine, mai tarziu aveam sa-mi dau seama ca de fapt "salbaticia" aia e de fapt destul de safe, eram totusi la marginea unui drum chiar daca forestier si la vreo 150 m de canton. Dar na, departarea de natura si statul in oras te face sa ai o alta perspectiva.

So, intindem corturile si savuram primele momente de liniste si aer curat. Se aude doar paraul din apropiere.

Cristi si Serban si-au gasit repede ceva de facut prin zona, chestii de astea de copii: au gasit o broasca, au belit-o si taiat-o in toate felurile si la sfarsit au vrut sa faca supa din ea; deh, chestii de astea de copii, dragalasii :)), au inceput sa-si construiasca o coliba, etc.

Nu stam tare mult pe langa cort si ne pornim pe traseu catre Cascada Moara Dracului.

Peisajul salbatic, vegetatie abundenta, un fel de jungla a Romaniei.

Cerbii :D

Stefi, in cautare de close-up-uri:

Ajungem dupa vreo 45 de minute la intersectie de doua trasee. Unu care duce spre varful Buteasa 1700 si ceva si unu pe punct galben care deviaza la stanga si care duce catre cascada. Ne oprim sa facem o pauza de hidratare, si sa culeaga fetele afine (erau o gramada).

Mnoa, si mi-am facut si io o poza pentru cand o sa scot calendaru' ala cu mine. Numa ziceti daca nu dau mai bine decat Bote. Huh ?

Si exploratoru din mine cu harta si busola :)

Cand sa pornim apar prietenii lui Havier, 4 meseriasi pe enduro care veneau de catre Buteasa. Havier o sa-si cumpere curand si el un enduro baban , fiind un pasionat de extrem-uri. :))

Keep walking...

Stefi baga intre timp close-up-uri, dupa cum ne-a obisnuit, vede tot felu de chestii interesante:

Fratele lui Indiana Jones :)

...si cu nevasta-sa

Ajungem la o cadere mica de apa , unde imi mai exersez tehnica de a poza cascade ( am io un pitic pe creier in a poza cascade si sa iasa cu un aspect laptos). Ceva ceva mi-a iesit :

Trecem paraul si continuam urcarea.

Plin de afine.... Foarte tare la afinele astea e ca iti domolesc setea. Io-s rau de apa ca dracu, transipr ca un cal si ma dezhidratez foarte repede, beau litri intregi la o iesire de asta si-s primu care-si termina apa. Ei, 3-4 boabe de afine iti domolesc setea macar pentru vreo 15-20 minute.

Ne intersectam cu traseul pe cruce albastra si de aici continuam pe el. Avem de traversat vreo 2 zone bolovanoase si trseul presupune un urcus sustinut

Inainte de cascada:

Ajungem si la cascada. Cascada Moara Dracului se pravale peste un impresionant perete de stanca vulcanica, formand doua saritori ce insumeaza cam 20 m. Stefi ne spune si legenda despre cascada conform careia cascada se formeaza de la transpiratia unui drac care avea legat in spate un bolovan de moara.

Ramanem sa facem niste poze si sa admiram peisajul

Cristelo :)

Se aduna ceva nori, asa ca pornim inapoi sperand sa trecem peste bolovanis inainte sa apuce sa-l ude (devenea foarte alunecos). In drum, Cristina si-a gasit si un scaun natural din piatra captusit cu o patura de muschi.

Din nou la afine :)

O luam inapoi pe traseul cu cruce albastra de data asta si ajungem in curand la un drum forestier care ne scoate inainte de canton

Pauzele lungi si dese....:)

Ajungem inpoi la cantonunde este o fantana cam de 1 m adancime dar cu un debit destul de mare; se vede in poza cat de tare izbucneste apa. paraiasul format se varsa in paraul mai mare , iar pastravii urcau pana aproape de fantana

Ajungem din nou la corturi, si acum parca nu mi se mai pare deloc straniu si chiar am un sentiment de siguranta , doar am ajuns "acasa":). Stand bine si analizand nu era deloc un loc izolat, doar eram aproape de un canton, la un drum forestier, iar prin padure am intalnit chiar si 4 motociclisti pe enduro. Totul tine de psihic si de lipsa de experienta in domeniu si traiul la oras. De aici incolo nu am mai avut chiar nici o retinere.

Am gasit prin masina niste ace de pescuit, de cand vroia crisi sa mearga cu bunicu la pescuit. Io nu-s pescar , da absolut deloc, da' de data asta am prins un fluture pe care l-am sacrificat (eh, ce sa-i faci , eram mai sus in ierarhia lantului trofic, ghinionu lui) l-am bagat in carlig, am legat niste ata de batul de trekking si mi-am incercat norocul la rau.

Mnoa ghici daca am prins ceva. Nici nu va spun cat era de mare :D

Cu captura mea de pastrav tinzand catre zero absolut am mancat de-ale noastre carnuri de porc/pui/etc la un foc de seara . Si ca un adevarat ce este Stefi a aprins focul folosind "barba mosului " ce creste pe trunchiurile de brad si amnarul din dotare. Cristian si-a facut ceva tentativa de torta dintr-un bat pe care l-a uns cu rasina de brad.

Nevestica, in cort, cu frontala pe cap, un fel de luceafaru cortului (era sa zic al huilei)

Io cu Stefi .Mare domn Stefi, a avut "apa vie" de vreo 40-50 grade cu el si si niste beroase cu care ne-am delectat pana noaptea pe la vreo 12 si ceva in juru focului.

Am bagat somn naprasnic pana a doua zi dimineata, io am fost bineinteles cela mai lenes , m-am trezit ultimul pe la vreo 9. Copiii au fost primii la desteptare dupa cum ma asteptam :)

Dupa un ceai facut de fete ne pornim asa la o tura scurta pe traseul ce duce catre stana de vale sa strangem afine, fragute si galbiori, dar nu dupa multa vreme se porneste ploaia.

Ne adapostim sub un brad, dar dupa vreo 10-15 minute hotaram sa ne intoarcem la corturi ca sa ne strangem satra si sa plecam. Mi-e putin frica sa nu se porneasca phoaiele de pe dealuri si sa inunde drumu forestier, sa nu mai putem trece cu masinile. Fiecare firicel de apa devenise un parau si de peste tot au inceput sa curga la vale paraiase care se varsau pana la urma in dragan

Ne adapostim in corturi uzi leoarca, desi aveam foite de ploie cu totii. Ploaia a fost serioasa cam o ora dupa care s-a linistit, si ne-am imortalizat si in ipostaza asta :)

Ne strangem catrafusele si pornim catre casa. Drumul inapoi a fost fara nimic deosebit

Poza aproape de baraj:

Si barajul fotografiat in pripa, pentru ca deja ma fluiera paznicul din capatul celalalt (din motive evidente n-ai voie sa fotografiezi barajul)

In drum spre casa am deviat catre Dealu Negru-Belis-Marisel si ne-am oprit sus sa mancam ce ne-a mai ramas si sa ne intindem la zvantat foile de cort.

In concluzie a fost o tura super intr-o zona extraordinara ( ca de altfel in toata zona Apusenilor), 2 zile fara muzica, laptop, TV, sau becuri (a, ba da am avut lanterne dar le-am fososit prea putin), manele sau manelisti la gratar . Am ramas cu ideea clara ca traitul exclusiv in oras te rupe prea mult de ceea ce e de fapt in jurul tau, si ca turele cu cortu te readuc cat de cat inapoi la natura; de deconectezi la maximum si iti incarci bateriile pentru cel putin o saptamana. Conteaza evident si compania in care esti, trio Gutiu a fost intotdeauna pentru noi o companie mai mult decat placuta si in prezenta carora ne simtim exceptional de fiecare data.

Mai multe poze gasiti aici si aici .

Cheile Rametului Reloaded

2010-07-19T06:40:00.000-07:00

Spre Varful Ineu, Valea Vinului - Muntii Rodnei, 1 Mai 2010

2010-05-04T05:23:00.000-07:00

1 Mai. Am profitat de faptul ca un fost coleg de scoala generala si liceu , conducator al Cercetasiilor Dejeni ne-a chemat sa ne alaturam cercetasilor pentru un weekend in muntii Rodnei, pe Valea Vinului. Am cautat pe net putin despre zona si am fixat un obiectiv indraznet: Varful Ineu (2279m ). Desi Daniel ne-a avertizat ca s-ar putea sa nu reusim sa urcam pana in varf din cauza zapezii, prognoza meteo ne-a incurajat.

Planul era sa plecam din Dej sambata dimineata, iar din Bistrita urma sa ni se alature Liviu (aka Havier Carlos) si Escu astfel incat sa ajungem in jur de 9 la cabana Suzy pe care o recomand celor care vor sa mearga pe Valea Vinului . Plecam din Dej pe ruta Dej-Beclean-Nasaud-Sangeorz-Rodna. De acolo cca 10 Km pe un drum din beton dar cam spart.

Traseul pe care aveam de gand sa-l parcurgem : triunghi rosu pana la refugiul Curatel iar de acolo pe punct albastru. Pe net traseul este incadrat in categoria de dificultate medie.

Inainte de a pleca am facut o revizie la continutul rucsacului : haine groase pentru toata lumea, sandviciuri, apa (2 sticle de 2l) , niste fructe, batoane snickers, pelerina de ploaie (desi se anuntatse vreme buna), betele de trekking( luate din Plus cu 30 ron perechea, am vrut sa vad daca rezista macar o tura, dar s-au comportat admirabil, bine, nici n-au fost foarte solicitate), cutit, aparat foto, acumulatori de schimb, trusa medicala, harta, busola.

La ora 9 si 10 eram in Valea Vinului la pensiune facem cunostinta cu cercetasii si ne pregatim sa plecam pe traseu. Lasam vorba pentru Escu si Havier sa ne ajunga pe traseu si pornim pe drumul forestier de-a lungul apei in amonte. Eram foarte nerabdator sa-i vad rucsacul lui Havier (cand eram prin sangeorz el se tocmea cu racketii din piata din Bistrita pentru un rucsac).

In scurt timp ne ajung si Escu si Havier si suntem in formatie completa: Mihai, Alina, Andreea, Erzsi, Alin, Escu, Havier, Delia, Cristi si subsemnatu. Aproape toate pozele din aceasta postare sunt facute de Escu, de aceea el nu prea apare prin poze. Evident ca si in cazul jucatoruluiprofesionist de golf care are om ce cara crosele, si Escu are in Havier un "caraus" de lentile
Mergem pe drumul forestier, tecem pe langa un gater parasit si o gura de mina parasita si la un moment dat trebuie sa trecem paraul si sa o luam prin padure. "Puntea" din 3 trunchiuri de brazi. Cristian , usurel fiind , o ia in fata si trece primul dincolo.

Poza de familie :)

This is blue , or what ?

Eu cu Mihai, unul din cercetasii cu experienta, cautand traseul :)

Iata si rucsacul lui Havier si, bineinteles, nelipsiturile lui gadgeturi. Apropo de gadgeturi, ceasul cu barometru al lui Havier a fost de folos, iar Cristian l-a solicitat la maximum cu informatii despre altitudinea la care ne aflam.

Pe aici:

Andreea, Alina si Erzsi

Iesim si din padure si dam de primul petec de zapada

Trecem un parau si ajungem la o stana (parasita, sau probabil inca n-au urcat oile )

Facem pauza deasupra stanii si admiram peisajul:

Brandusele forteaza vara, dar zapada se tine tare , inca :)

Urcam pe poteca plina de zapada catre intersecta cu traseul cu marcaj punct albastru:

Desi par doar niste petice inofensive , te afunzi in zapada mai sus de glezna uneori pana la genunchi. O iau in fata cei cu bocanci, restul calca pe urmele lui:

Ne oprim la un moment dat sa-i schimb sosetele lui Cristi , si ma felicit pentru ideea de a lua cu noi sosetele de schimb pe care tocmai i le luasem de la Nootka (sosete Aconcagua de la Mund de anotimp rece , -15 grade temp minima recomandata , facute din 75 % lana merinos: eee? suna tare, nu ? :))

Havier incheie plutonul, din ce in ce mai distrus (cel putin la nivel declarativ) :)

Zapada serioasa ...

Si o tablita cu "Pericol de avalansa":

Ajungem la intersectia cu punctul albastru si facem din nou o pauza sa ne racorim picioarele si sa facem ceva poze (poza panoramica de la sfarsit e facuta aici). De altfel pe tot traseul , cercetasii au stat dupa noi si ne-au asteptat de fiecare data, fapt pentru care le multumim inca o data.

Ziceti voi daca Havier nu are moaca de soldat in legiunea straina:

Nu mai mergem 200 m si ajungem la refugiul Curatel. Aici ne oprim sa mancam.

Poza facuta din refugiu de la etaj. Inauntru in refugiu la etaj sunt niste priciuri si sobe de fier. Din pacate multe geamuri sunt sparte (desi exista gratii) , probabil din cauza vandalismelor sau pentru ca ferestrele nu sunt inchise.

Mai jos de refugiu, un izvor si impreuna cu Cristi facem o fapta buna, zicem noi, si folosind un jgheab mai subtirel dirijam apa in jgheaburile mari sa se umple pentru oile care se vor adapa :).

Intalnim multe soparle, majoritatea micute inca si care nu se prea feresc din calea noastra.

Escu si Delia is fac o cafea ness dintr-o conserva goala de pateu. Nici n-a fost rea, ca am gustat si eu. Havier vrea sa renunte si sa traga un somn la soare, dar pana la urma se mobilizeaza. Suntem destul de obositi, iar masa ne-a molesit. Se vede ca suntem fara experienta. Si Cristian e la capatul puterilor si da semne ca nu mai poate.Totusi pornim mai departe si vaicarelile lui Havier ne mentin buna dispozitie

Pauzele lungi si dese, cheia marilor succese (in spate valea de unde am pornit)

Ne dam seama ca Vf Ineu nu o sa-l putem atinge , zapada e din ce in ce mai mare si mai intinsa, dar oricum cred ca nu mai aveam puteri sa ajungem. Cristian vrea sa renunte si hotarasc sa ma opresc cu el si sa-i asteptam intr-o mica sa pe restul care aveau sa urce macar pe varful Curatel (vorba lui Escu , macar sa bifam un varf, ceva :)...), dar se ambitioneaza cand ii zic ca e primul roman de 8 ani care a ajuns pana aici, asa ca porneste mai departe, si eu dupa el.

Nevestica in jnepenis ... :)

Apropierea de varf i-a dat puteri nebanuite, si a luat-o inainte catre varf:)

Din varf ii vedem si pe intarziati :

Da, pentru asa ceva am urcat :

Ajung si Alin cu Delia si Havier:

Sus bate un vant foarte rece, de pe crestele inzapezite. Din nou inspirat cand i-am luat o caciula WindStopper lui Cristi.

Poza pentru glorie (pititi intre stancile din varf sa ne aparam de vant ) :)

Havier...in varf...ca un adevarat Dalai Lama al bitilor tinand in mana toiagul cunoasterii :))

Panorama 360 grade din saua Curatel:

Drumul inapoi a fost si mai obositor, de fapt nu oboseala in sine ci faptul ca ne dureau talpile ne-a facut drumul inapoi foarte obositor. Cristian a fost terminat complet si cand am ajuns la pensiune n-a rezistat decat la un dus si in 2 minute dormea tun. Cu toate pauzele de mancare si odihna am facut 10 ore. Ca o informatie , cercetasii de clasele 7,8, 9 au facut a doua zi acelasi traseu in 5 ore.

Tura foarte tare, din punctul nostru de vedere, s-a vazut ca nu suntem experimentati, traseul a fost putin cam lung pentru Cristian, dar a fost superb si asta si pentru ca am prin o vreme formidabila (ne-am si bronzat serios)

Mi-am dat seama ca echipamentul de munte e foarte important, de la sosete si bocanci pana la caciula ochelari si parazapezi trebuie sa fie adecvate si foarte important de calitate. Havier nu a mai putut scoate multe cuvinte, Escu nu parea foarte afectat si s-a aratat dispus sa mai facem si alte ture. Va recomand cu caldura sa cititi si impresiile lui Havier despre aceasta tura aici :)

Multumiri inca o data cercetasilor care ne-au luat cu ei , au stat dupa noi si ne-au asteptat de fiecare data cand a fost nevoie, si sper sa ne mai ia si alta data cu ei :).

In final, fara discutie, eroul traseului a fost Cristi, care a reusit sa urce pana pe Varful Curatel, la 1851m.

Mai multe poze aici: http://cid-df80c337f14e3ab1.skydrive.live.com/browse.aspx/Valea%20Vinului-%20Muntii%20Rodnei%20%5EJ%201Mai%202010?authkey=MaVOzoCBJXU%24&ct=photos si/sau aici http://www.cercetasiidejeni.blogspot.com/